Reguli de pescuit pentru posesorii de bilete de sezon pentru Rezervoarele Tring 2020/2021
Normele se aplică tuturor posesorilor de permise de sezon, dacă nu este specificat altfel.
- Numărul maxim de undițe care vor pot fi utilizate va fi de maxim TREI la Marsworth, și PATRU la Wilstone și Startops. În timpul sezonului de știucă, cel mult PATRU pe toate rezervoarele in limita disponibilității
- Calitatea de membru este supusă ratificării și aprobării de către The Tring Anglers. Ne rezervăm dreptul de a reține calitatea de membru.
- Deținătorii de bilete de zi ar trebui să înceteze pescuitul la înserare.
- Toate rezervoarele Tring sunt desemnate ca Situri Speciale de Interes Științific de Natural England. Vă rugăm să nu perturbați viața sălbatică. Părți din perimetrul Wilstone și rezervorul Marsworth nu sunt zone deschise pescuitului. Vă rugăm să nu pescuiți în aceste zone.
- Interzisă aprinderea focurilor de orice fel. Este permisă folosirea grătarelor special construite. Nu este permisă folosirea grătarelor de unică folosință.
- Nici un gunoi nu trebuie lăsat în zona de pescuit. Dacă este platforma dvs. de pescuit, sunteți responsabil să o lăsați curată fără nici un gunoi.
- Radiourile, echipamentele stereo portabile sau echipamentele media similare pot fi utilizate în zona de pescuit cu condiția să nu creeze o perturbare pentru alți pescari sau publicului larg.
- Accesul cu câini în zona de pescuit este posibil doar cu acceptul Controlorului Șef. Pescarul este răspunzător total de comportamentul câinelui, de curățare după câine și i se poate cere să părăsească zona de pescuit sau chiar să-și piarda statutul de membru în cazul în care se consideră că prezenta câinelui a avut un impact negativ.
- Nu sunt permise „lumini constante”. Cu toate acestea, utilizarea unei lanterne de cap sau a unei lanterne de buzunar este permisă.
- Echipamentele de pescuit nu ar trebui să împiedice căile de acces publice.
- Pescarii trebuie să pescuiască doar în fața platformei lor fără a interacționa cu alți pescari. Pe malurile deschise, fără platforme amenajate, vă rugăm să respectați reglementările EA cu privire la distanța dintre pescari. Aceasta trebuie sa fie de minim 15 yards / 14 metri.
- Plasele de păstrare sau juvelnicele nu sunt permise decât în concursurile autorizate.
- Plasele de păstrare / sacii de crap și altele similare, să fie utilizate numai pentru o durată scurtă de timp pentru a permite cântărirea și fotografierea capturii.
- Trebuie să se folosească întotdeauna saltele de primire și mincioguri corespunzătoare, iar toți peștii să fie returnați în apă, cu excepția celor care vor fi folosiți pentru momeli vii, cei care nu sunt folosiți ar trebui să fie, de asemenea, înapoiați. Reprezintă o infracțiune, în temeiul Legii privind furtul din 1968, reținerea si îndepărtarea peștilor din incinta pescăriei.
- Utilizarea platformelor fixe cu șuruburi nu este permisă și folosirea echipamentelor sigure, indiferent dacă se utilizează greutăți cu plumb sau alimentatoare de nada, trebuie respectată în permanență. Se vor efectua controale ale monturilor de către controlorii oficiali, pentru siguranța peștilor și educația pescarilor.
- Sezonul pescuitului la știucă cu momeli vii sau moarte va avea loc în perioada 1 octombrie – 31 martie. Momelile vii trebuie să fie prinse din rezervorul în care pescuiți și nu trebuie aduse în niciun caz din canalul Grand Union din apropiere sau aduse din alta parte. Reglementările Agenției de Mediu din Regiunea Tamisa se aplică la toate cele trei rezervoare.
Pescuitul în stil spining cu momeli artificiale ( năluci, gume, rotative etc.) NU este permis.
- Utilizarea bărcuțelor speciale de nădire nu este permisă. Bărcile pot fi utilizate numai pentru a nădi, pentru a elibera zona de pescuit de vegetație și pentru punerea marcajelor la orele permise și numai pe Startops și Wilstone. Utilizarea bărcilor pentru plantarea monturilor cu cârlig si momeala se va face doar cu aprobarea Controlorului din motive de siguranță și de protecție a mediului. Bărcile nu trebuie utilizate pentru nici o altă activitate si în afara zonei alocate de pescuit. Marcajele trebuie scoase din apă după sesiunea de pescuit, cu excepția cazului în care acestea nu pot fi recuperate în siguranță. Vestele de salvare trebuie purtate tot timpul. Nu se vor folosi bărci pe rezervorul Marsworth.
Nu este permis să pescuiți din bărci. CRT și TTA nu își asumă nici o responsabilitate pentru eventualele probleme de sănătate și siguranță legate de utilizarea bărcilor. Bărcile trebuie sa fie standard proiectate pentru navigarea pe rezervoare.
- Permisele nu sunt transferabile și trebuie să fi asupra dumneavoastră tot timpul atunci când pescuiți pe unul din cele trei rezervoare. Este o infracțiune în temeiul Legii furtului să pescuiți fără permisiunea proprietarului. Dacă nu dețineți permis, vi se poate cere să părăsiți apa.
- Permisul este valabil până la 31 martie. Posesorii permiselor de sezon vor fi responsabili pentru verificarea si controlul altor posesori de permis de sezon, între apus și răsărit. Fiecare permis de sezon aloca titularului dreptul și autoritatea deplină de a verifica datele de membru.
În primă fază, în cazul unor probleme precum furtul de pește, metode ilegale de pescuit sau poluare trebuie raportate Agenției pentru Mediu la numărul lor de urgență deschis 24 de ore 0800 807060 și după aceea în timpul programului normal de lucru (Numai atunci când este disponibil) Controlorilor Clubului.
- Controlorii Tring Anglers, angajații Canal și River Trust, angajații Poliției și ai Agenției de Mediu care prezinta legitimații oficiale au, de asemenea, dreptul de a verifica permisele în orice moment.
- Permisele de parcare emise de un contractant de parcare în numele Canal și River Trust nu sunt transferabile și trebuie să fie afișate pe parbrizul vehiculului nominalizat sau există riscul de amendă sau de ridicare a vehiculului de către o societate desemnată de conducere. Aceasta va fi o problemă doar pentru titularul permisului și CRT nu va avea nicio responsabilitate în această privință. Toate mașinile sunt parcate la riscul proprietarului și parcarea pe străzile publice sau pe marginea acestora este interzisă.
- Canal și River Trust nu oferă nici o garanție cu privire la nivelul apei din rezervoare. Toate rezervoarele sunt necesare în scopuri operaționale, adică pentru furnizarea apei la populație și nivelul apei este fluctuant. Amploarea acestei fluctuații depinde de chestiuni generale precum condițiile meteorologice, nivelurile de precipitații etc. Aceasta ar putea avea un impact asupra zonei de pescuit sau a numărului de undițe permis.
- În cazul în care un pescar nu respectă regulile de pescuit, Tring Anglers își păstrează dreptul de a retrage permisul fără a recurge la o restituire financiară și poate decide ca persoana respectivă să fie exclusă din club, nemaiavând dreptul sa pescuiască in rezervoarele Tring.
- Canal & River Trust și The Tring Anglers își rezervă dreptul de a închide o parte sau tot rezervorul pentru pescari. Cu excepția unei situații de urgență, aceste închideri vor fi afișate pe panourile de anunțuri din zona rezervoarelor.
- Când pescuiești noaptea la Marsworth, în cazul în care platforma unde pescuiți este rezervată pentru un concurs a doua zi, trebuie sa încetați pescuitul pina la ora 6.00 si să părăsiți platforma până la ora 6.30 în dimineața concursului.
- Bilete de pescuit valabile o zi sunt disponibile de achiziționat în zona de pescuit de la Controlorii oficiali.
- Biletele de oaspeți sunt disponibile doar pentru deținătorii de permise de sezon cu pescuit de noapte, cu un cost de 20 de lire sterline pentru 24 de ore. Acestea trebuie achiziționate cu cel puțin 7 zile în avans de la Controlorul șef folosind doar mesaj TEXT la 07856 241119 sau la rogerttaheadbailiff@gmail.com și sunt limitate la maximum un oaspete pe membru pe noapte. Trebuie furnizate detalii despre numele oaspetelui și numărul cardului membrilor sponsori. Numărul maxim de bilete de oaspeți pe membru pe an (1 mai-31 martie) este de 3 (trei). Nu se vor elibera permise de oaspeți pentru prima lună (aprilie) a sezonului și perioadele oficiale de sărbători bancare. Comportamentul oaspetelui este responsabilitatea totală a membrului și este de așteptat să pescuiască în aceeași platformă cu membrul clubului sau o platforma învecinată.
- Șederea maximă pe orice platforma de pescuit va fi de 72 de ore, fără întoarcere timp de 24 de ore și fără a schima platforma. Corturile alte echipamente nu ar trebui să fie nesupravegheate mai mult de 4 ore pe Marsworth, Wilstone și Startops. Orice echipament nesupravegheat se află în întregime la riscul proprietarilor. Nu este permisă prenădirea unei zone de pescuit. Nici o platformă de pescuit nu poate fi rezervată.
- Orice membru care dorește să antreneze, să filmeze, să producă media scrisă sau în orice alt mod în scop comercial trebuie să menționeze TheTring Anglers și numai la discreția și cu aprobarea Controlorului Șef. Aceasta include raportarea capturilor către mass-media tipărită, social media (conturile personale care nu sunt publice sunt în regulă) sau scrierea de articole. În cazul unei nelămuriri, vă rugăm să contactați un Controlor Oficial.
Toate publicațiile de capturi raportate trebuie să menționeze The Tring Anglers.